06 Mai 2007 COMUNICAT DE PRESAReactorul 2 de la CNE Cernavoda a atins criticitateaSocietatea Nationala NUCLEARELECTRICA S.A. anunta ca duminica 06 Mai 2007, ora 23:25:25 a avut loc initierea reactiei de fisiune in lant (criticitatea) la cel de-al doilea reactor nuclear de pe amplasamentul de la Cernavoda, in urma emiterii de catre Comisia Nationala pentru Activitati Nucleare (CNCAN) a autorizatiei necesare, trecandu-se la Faza B de punere in functiune a unitatii. Ca urmare, s-a instituit in interiorul Unitatii 1 zona de control radiologic corespunzatoare acestei etape, in conformitate cu cerintele CNCAN. 
Pentru atingerea acestei etape, personalul roman, canadian si italian din cadrul Echipei de conducere a proiectului a efectuat activitatile specificate in procedurile de punere in functiune pentru toate sistemele tehnologice implicate, finalizandu-se probele complexe pe grupe de sisteme, denumite generic Faza A de punere in functiune. Inspectorii CNCAN si ai Inspectiei de Stat pentru Controlul Cazanelor Recipientelor sub Presiune si Instalatiilor de Ridicat (ISCIR) au controlat riguros desfasurarea acestor activitati, certificand calitatea lucrarilor efectuate si indeplinirea tuturor cerintelor pentru trecerea la faza de criticitate. In continuare, pe parcursul a catorva saptamani, se vor derula o serie de teste la putere joasa a principalelor componente ale reactorului si sistemelor, inainte de a se trece la cresterea puterii reactorului, conectarea Unitatii 2 la sistemul energetic si efectuarea de probe pe diferite paliere de putere (Faza C de punere in functiune). Odata cu intrarea in exploatare comerciala a Unitatii 2 in septembrie 2007, Nuclearelectrica va asigura cca 17-18% din productia de energie electrica a Romaniei, in conditii de eficienta si siguranta, fara producerea de emisii poluante cu efect de incalzire a mediului inconjurator. Prin punerea in functiune a Unitatii 2 de la Cernavoda, energetica nucleara romaneasca isi va aduce o importanta contributie in ceea ce priveste securitatea in aprovizionarea cu resurse energetice a Romaniei si a Uniunii Europene, eliminind cheltuieli semnificative alocate importurilor de resurse primare din afara Europei. 

Unitatea 2 se realizeaza pe baza unui contract de conducere de lucrari incheiat in 2003 cu Atomic Energy of Canada Ltd. si ANSALDO-Italia. Reactorul CANDU 6 care echipeaza Unitatea 2 este al doilea reactor de acest tip de pe platforma CNE Cernavoda. Primul reactor functioneaza cu succes din 1996, anul trecut implinindu-se 10 ani de exploatare. 
Nuclearelectrica asigura populatia ca procesul de punere in functiune a Unitatii 2 de la Cernavoda va continua cu acordarea prioritatii absolute pentru securitatea nucleara, protectia mediului, locuitorilor si personalului propriu. Societatea Nationala NUCLEARELECTRICA S.A. J40/7403/1998, RO 10874881; RO94RNCB0072049718520001 - BCR Sector 1Strada Polona nr. 65, sector 1, 010494, Bucuresti, Romania; Tel +4021 203 82 00, Fax +4021 316 94 00; office@nuclearelectrica.ro; www.nuclearelectrica.ro |